Adrian Manea

Obiectiv: 500 RON
Proiectul susținut: Copiii Munților 2023

Obiectiv îndeplinit: 86%
Obiectiv îndeplinit: 86%



Motivația

Am urmărit încă de la început construcția și aplicarea acestui proiect, fiind și eu un mare susținător al mișcării în aer liber, mai ales ca este vorba despre copiii comunității noastre.
Ceea ce reușesc sa facă cei de la AMC Făgăraș este un lucru extraordinar, nefiind un proiect punctual ci o investiție pe termen lung în schimbarea unor generații.
Un proiect greu, cu obiective îndrăznețe dar perfect realizabile cu susținerea comunității.
Având în vedere toate aceste argumente, am ales fără ezitare sa mă implic în susținerea publica a proiectului și sper sa pot contribui la continuarea și dezvoltarea lui în anii ce urmează.
Haideți alături de mine să așezăm o bază cât mai solidă acestei inițiative deosebite de care vor beneficia direct și pe termen lung copiii noștri!


DONEAZĂ   >    PEDEALEAZĂ PENTRU NOI   >


BICICLIȘTI ÎNSCRIȘI






Se încarcă.....




ORGANIZATOR



cu sprijinul


cu sprijinul




PARTENERI








SPONSORI ȘI SUSȚINĂTORI
















































































































CU SPRIJINUL



POLIȚIA RUTIERĂ

POLIȚIA MUNICIPALĂ

POLIȚIA LOCALĂ

JANDARMERIA

ASOCIAȚIA VÂNĂTORILOR ȘI PERSCARILOR SPORTIVI

PRIMĂRIA BECLEAN

PRIMĂRIA ȘOARȘ

PRIMĂRIA DRĂGUȘ

SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT

INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ȚARA BÂRSEI

CENTRUL MILITAR ZONAL FĂGĂRAȘ, UM 01041

SERVICIUL JUDEȚEAN SALVAMONT BRAȘOV

SALCO SERV

APA SERV

BISERICA EVANGHELICĂ








     


Politica de confidențialitate | Politica privind fișierele cookies

Copyright 2022 Fundația Comunitară Țara Făgărașului | Toate drepturile rezervate