Proiectul ,,Re-vivifierea Cabanei Urlea, Ediția Wander” a fost propus și este reprezentat de Asociația Poveștile Carpaților, o organizație care crede în valoarea patrimoniului montan al României și susținea promovarea turismului montat într-un mod responsabil și respectuos față de natură.
Scopul grupului este acela de a contribui la dezvoltarea turismului montan românesc prin proiecte ce au ca rezultat conștientizarea valorilor patrimoniului montan, respectiv cabanele cu tradiție din Carpații românești, traseele montane, obiectivele turistice de pe teritoriul țării. Un astfel de proiect este ,,Re-vivifierea Cabanei Urlea, Ediția Wander”, care face parte din cea de-a 10-a ediție Bikeathon, Țara Făgărașului.
Cabana Urlea și terenul care o înconjoară au ajuns în anul 2022 în proprietatea Asociației Poveștile Carpaților, în urma unor eforturi considerabile și proceduri juridice care s-au întins pe o perioadă de aproximativ 2 ani. Noutatea proiectului constă într-o abordare ecologică și sustenabilă de reconstruire și funcționare a cabanei Urlea, prin minimizarea sau eliminarea pe cât posibil a impactului pe care execuția și funcționarea cabanei îl are asupra mediului înconjurător.
Cabana Urlea va deveni, astfel, prima cabană sustenabilă de altitudine din Carpații României, certificată în programul Clădirii Verzi RoGBc, și reintrodusă în circuitul turistic conform normelor în vigoare, pentru publicul larg. Bugetul adunat în cadrul Bikeathon Țara Făgărașului, va ajuta la realizarea primul pas al primei etape a proiectului: ecologizarea poienii în care se află Cabana Urlea, înlăturând materiale și elemente care poluează mediul pregătirea șantierului și construcția, precum și punerea în funcțiune a 4 toalete ecologice care vor fi folosite pe parcursul întregii construcții a cabanei. Ulterior, cabana va avea toalete în interior și o stație ecologică, proprie de epurare a apei.
Bugetul total al proiectului va fi de 20.500 lei, acesta propunându-și să rezolve situația actuală a cabanelor din România printr-o abordare diferită în realizarea Cabanei Urlea. Descoperă mai multe detalii despre proiectul ,,Cabana Urlea, Ediția Wander”, accesând: https://www.facebook.com/thestoriesoftheCarpathians.
POLIȚIA RUTIERĂ
POLIȚIA MUNICIPALĂ
POLIȚIA LOCALĂ
JANDARMERIA
ASOCIAȚIA VÂNĂTORILOR ȘI PERSCARILOR SPORTIVI
PRIMĂRIA BECLEAN
PRIMĂRIA ȘOARȘ
PRIMĂRIA DRĂGUȘ
PRIMĂRIA MÂNDRA
SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ȚARA BÂRSEI
CENTRUL MILITAR ZONAL FĂGĂRAȘ, UM 01041
SERVICIUL JUDEȚEAN SALVAMONT BRAȘOV
SALCO SERV
APA SERV
BISERICA EVANGHELICĂ
FUNDAȚIA REGEN